Groaznica zi. Si zile groaznice sunt din ce in ce mai multe. Nu dau vina pe criza globala, oricum, nu cred prea mult in ce mi se arata la stiri. Nu-i de la asta, mai nou, nici macar nu mai am televizor. Dar mi se rupe ca nu am televizor, nu-mi trebuie, dar imi lipsesc din ce in ce mai multe lucruri care imi trebuie si asta ma face sa ma intreb daca intr-adevar sunt incapabila sa mi le procur.
Citeam de curand intr-un roman foileton sau ce s-o fi vrut – eu l-am vazut ca pe un loc de aruncat nervii autoarei, asta-i si singurul motiv pentru care mi-a placut – ca e inadmisibil sa te duci la serviciu zilnic si sa nu mai ai bani de tigari inca din primele zile ale lunii. Sau cam asa ceva. Uite ca nu mai am bani de tigari si e ziua 2 a lunii in curs, ma asteapta abia la finalul unui circuit de vreo 28 preaslavitul salariu. Nu suna bine.
Si din nou o colega de trust ridica tonul la a 11-a octava sa-mi predice ca nu fumez in spatiul destinat fumatorilor (care practic, nu exista, dar no problem, oricum nu mai am bani de tigari!) ci in spatiul destinat mancatorilor. De c….t? Sau de ce? (Ma scuzati, am un limbaj neadecvat pentru un om cu spirit de echipa, nu am spirit de echipa, cred ca de fapt locul meu e prin vreo echipa de cotidian unde toti se balacaresc ca la usa cortului. Macar ca fac asta unul in fata celuilalt, cu demnitate, logic, majoritatea sunt, acolo, barbati. Observ ca devin din ce in ce mai misogina, cu cat stau mai mult printre femei!) Pe aici, sarmalele, carnatii si ardeii umpluti se mananca tot prin redactii. Asa ca va zic (voi oricum nu ma cititi!): cand nu ma veti mai intoxica olfactivo-alimentar, abia atunci va voi scuti de fumatul pasiv! Si trustul sa dea amenzi si pentru mancatul in birouri, asa cum era odata, pe vremea cand lucram eu la un cotidian! Oricum, nu inteleg o treaba: daca tot stati la barfe cu fumatorii, si respirati aerul infestat de tutun de la gura lor, de ce va enervati atunci cand intrati intr-un spatiu in care tocmai s-a fumat? Pentru ca au fumat altele, unele cu care nu veti sta niciodata la barfa, ca noi nu stim sa barfim nici despre muraturi, nici despre papanasi rumeni? In fine, nu accept ca o persoana care nu doar vorbeste, ci si scrie pe astfel de subiecte, sa-mi spuna pe ton ridicat si dezacordat (gramatical!) ca am fumat in bucataria ei, din trustul in care si eu sunt un angajat, iar eu sa nu pot sa-i spun ca iar a mancat chestii duhnitoare aproape de narile mele si ca mie imi plac sarmalele si borcanele inchise cu celofan la fel de mult cum ii plac ei tigarile si fumul meu.
Nu ma intereseaza ce probleme are respectiva persoana, poate sa ma parasca oriunde (dand curs unei amenintari de care s-a si apucat la modul concret), ea, scriitoare de muraturi, cu un scaun cu spatar ok! Da, eu stau tot pe unul care-mi da dureri de spate, dureri urate, si nu-i nicio figura de stil. Si nu cred ca ea isi termina salariul inca din ziua 2 a lunii in curs. Sa nu ma acuzati ca mi-am luat toale pentru ca am renuntat de zile bune la sportul asta periculos. Dar mi-ar placea sa pot macar sa-mi cumpar tigari. Si macar sa le si fumez. Daca nu ma ridic de pe scaunul asta din cand in cand, o sa amortesc si, zau, ajung la concluzia ca nu merita! Ca nici macar scrisul nu merita. Cine dracu te mai citeste? Cine se mai intreaba “oare ce a vrut sa spuna?” Cine se mai opreste la sfarsit de fraza sa repete trei cuvinte pentru ritmul lor aparte? Cine mai spune cuiva “uite ce-am citit…” Cine mai citeste de dragul de a citi si nu pentru a invata, nu pentru a afla, nu pentru informatii ieftine, ci pentru poveste? Mai marii presei mondiale indeamna azi jurnalistii sa se intoarca spre poveste. Nu prea inteleg de ce, desi mi-ar placea sa fie asta traiectoria. Insa ajung sa cred, pe zi ce trece, ca materialele cu muraturi si cu retete sunt mult mai cautate. Si stiu ca o carte ce te invata cum sa slabesti a fost cea mai vanduta carte a lui 2008. Pentru toate astea, m-as lasa de scris. Portofelul meu gol e o dovada in plus. Singurul motiv pentru care nu ma apuc de altceva e ca nu stiu sa fac altceva.
Imi trecea prin cap sa lucrez intr-un ong, sa fac ceva pentru umanitate. Apoi m-am razgandit. Nici umanitatea nu face nimic pentru mine. Da, mai, sunt o scarba si-mi place!
Completat sub: r Uncategorized
