Ma obsedeaza din ce in ce mai multe kestii in noptile din urma.
Cel mai tare ma obsedeaza mizeria aia de stire dintr-un buletin de prezicatoare cu fuste liliachii cu floricele pe campii. CUTREMURUL e stirea, in rol de prezicatoareee… hm… aici e mai complicat. Uite ca m-am si documentat. Care va-sa-zica avem asa:
Una bucata primar care inainte imi era simpatic, l-as fi votat chiar si la prezidentiale de-ar fi candidat (bine, nu fac propaganda, nu ma pricep deloc la politica, ba chiar l-am votat si pe Basescu la un moment dat, deci sunt varza!). Dar nu, simpaticul nostru primar trebuia sa apara pe tv-eu, la antene, la realitati, ma mir ca nu s-a dus si la oteveu, sa ne anunte dumnealui ca o faimoasa tzatza ca vedeti, fratilor, vine cutremuru’ in 2009, va fac eu subsolurile beton, sa va refugiati in ele, pun paturi prin salile de sport, sa va-nfasurati in ele ranile lasate de zidurile fisurate, doldora de cangrene. Canceroase blocuri mai are Bucurestiul (nush daca asa o fi zis si Oprescu, zic eu!), sunt multe, iar eu, wow, eu sunt super tare, k intotdeauna, m-am mutat si acum intr-una din constructiile astea cu maladii cancerigene, situata fix in buricul targului. O daaaaa…
Apoi, a venit si Guvernu (ba nu, Guvernu i-o luase inainte edilului) cu hotararea aia prin care anunta ca la 32 de ani e musai, scrie-n stele si-n alte harti, alea facute de om, cu studii si migala, sfiala acra de pamantean, sa vina orgia din analele pamantului. Am calculat si eu k tot tampitu’ si, da, maaa, atata e din ‘77. Bun, sa mergem mai departe, zic!
Mai vin prezicatorii, pe aia nu i-am vazut, mai vin specialistii de la noi si-l contrazic pe Oprescu, in fata chiar… Ce dacaaaa, vin specialistii de afara si astia ii dau dreptate, intocmesc o harta in culori infestate.
Cate nu am auzit despre cutremuru’ astaaa… Fel de fel de faze: ca va fi intr-o sambata dintr-un anotimp ploios, se va incheia la orele 3 in noapte, ca va fi intr-o sambata inainte de Paste, sau chiar in sambata marii sarbatori, ca vor fi 500 000 de morti, ca incendiile vor fi nenumarate, ca hypermarketurile vor deveni spatii de prim ajutor, ca spitalele vor pica aproape toate, ca centrul istoric va fi ras de pe fata urbei, ca vor pica blocurile alea de pe Stefan cel Mare si alea de pe langa Sala Palatului (aham, cam pe acolo stau si eu, ce faaaainn), ca din Bucurestii astia se va cam alege prafu.
Bai, la toate balivernele astea tzatzesti, imi vine sa raspund si eu ca o baba: sa-i ia dracu pe toti aia care le-au scornit! mai dati-o-n mortii ma’sii de treaba, e inadmisibil din partea lui Oprescu sa vina cu d’astea. Imi vine sa-i zic:
Chit ca o fi adevarat, nu poti anunta un cutremur, tu, ca primar ce esti, votat de toti astia care stau sa cada pe sub daramaturi. Nu faci decat sa creezi panica, salile de sport cu care te lauzi si subsolurile alea, unde o sa pui saci de dormit, sunt penibilitati, majoritatea oamenilor, de va fi asa cum spui, ar muri pana sa ajunga in ele, nici macar nu le pasa ca le cosnbtruiesti tu o casa in care sa-si astepte tragicul sfarsit. Ziceam sa anunti niste inundatii, se faceau niste fortificatii sau ce mama naibii ar fi trebuit facut. Dar un cutremur nu poti sa-l previi, nu poti decat sa te gandesti ca dobitocul cum o sa zaci prin balarii, la mama dreacu. E inadmisibil ca un primar sa faca asta, pana nici Basescu nu a iesit pe vremea cand era pe scaunul ala pe care stai tu azi, sa iasa-n strada cu astfel de afirmatii. La urma urmei, nu eram cretina, sa il cred pe Hancu, sau cum s-o numi nenea ala pe care nu l-am vazut niciodata. Dar cand vine primaru, inseamna ca se bazeaza el pe ceva, o fi asa, nu zic nu, poate ca sunt afirmatii sustinute, dar oricat de sustinute ar fi, trebuia sa ma lasi sa aleg daca vreau sa le stiu. Nu ma pot muta noaptea cu cortul pe campii.” Dar gata cu politicul, m-am ieftinizat prea mult cu toata discutia asta cu un Oprescu in absentia si la urma urmei, un cutremur nu poate fi anuntat decat cu cateva secunde inainte sau, cel mult, cu trei zile, cum zisese italianul ala despre care oficialitatile lor au zis ca-i IMBECIL. Cam asta-i diferenta, prin alte parti, daca vine un neica nimeni, unul si zice “baaa, e cutremur in trei zile”, autoritatile ii dau un sut in cur si-l trimit in pizda ma-sii sa creeze acolo panica, pe cand la noi chiar autoritatile vin cu panica si nimeni nu le mai trimite in pizda ma-sii. Macar ca italianul ala (cica si specialist in seismologie d’asta!) avusese dreptate. Oricum, era un simplu om, fara functie primita prin vot de la populatie, careia sa-i dea drept raspuns un “mai da-te-n sperieti d’aici!” Nu il condamn pe Hancu care a facut ca italianul ala (dar nici nu-l cred), insa DA, IL CONDAMN PE OPRESCU! Si, faza cea mai nasoala e ca sunt atat de idioata incat sa-l si cred, desi specialistii spun ca-n urmatorii trei ani nu va fi niciun cutremur, asta-i clar, restu-s baliverne!
Dar noaptea, cand geamurile garsonierei mele isi incep recitalul zgomotos, imi amintesc si eu ce a zis primarul si na de dormi, daca mai poti!
Da, nu pot, nu pot decat sa stau in garsoniera mea de pe Eforie, sa ascult cum urla materia, care s-a oprit de mult din plans, de pe vremea lui Bacovia, acum urla urat, urletele ei se proptesc in geamurile mele care nu se inchid ca lumea, care se izbesc unele de altele, impinse de vant, sar speriata din pat de fiecare data si ma asez la loc instant. Dar cade si jaluzeaua exterioara, cade puternic, da la o parte fierul ce-o sustine si se tranteste epuizata pe geamul ce le primeste pe toate cu trosnetul lui obsedant. De data asta, am sarit din pat, se zguduise toata incaperea, mi-am aprins o tigara disperata si tremuram ca dracu. Caloriferul era rece, nu stiu cum o mai fi cu caldura in Bucuresti, dac-o mai fi sau n-o mai fi, oricum, blocurile din centru au un tratament special de congelare. Mi-era frig si frica. Trageam din tigara cu foame de mancare, dar bucataria mea nu exista. Imi simteam inima batand aiurea, parca-mi spunea ceva. Apoi, am inceput sa vorbesc in gand cu vantul, dar vantul tacea. In schimb, au inceput sa urle in departare pasarile orbite de intuneric, manate de-un instinct ce le soptea vreun eveniment neprielnic pe batranul continent. Sau doar in tara asta, m-am gandit. In cap imi rasuna ceva, ma gandeam la locuintele lacustre, nu stiu cum imi amintisem de ele, ce n-as fi dat sa fie ale mele in noaptea aia, sa mi se surpe in cap doar doi piloni putreziti. Intelegeam intr-un fel singuratatea poetului cu tbc si cu talent in noaptea asta. Ne deosebeau atatea chestii, stiam si eu ca imi lipseste si tbc-ul si talentul si poetul din mine dat de mult disparut de politia ce-i cauta pe cei ce n-au existat niciodata. (v-am pierdut?). Dar singuratatea se simte altfel la 7. E de un megaefect. Te conversezi cu vantu, asculti obligatoriu cucuveaua cocotata pe bloc, ce-si incepe concertul la 01:00, te simti ca sotul dus pe sus la opera de nevasta obsedata de fandoseli si de vazul lumii. Cucuveaua asta e soprana ta. Inca se mai auzea pe fundal atunci cand s-au oprit tipetele crispate ale celorlalte pasari.
Atunci incepura cainii. Latrau furios, de sub geamul meu si de sub alte geamuri, de sub tnb-eu, de langa anticariate, din curtea politiei. Apoi s-au luat la cearta cu un aurolac sau aurolacul s-a luat la harta cu ei. Nu stiu. Nu m-am mai ridicat. Eu recitam in gandul meu din Bacovia, mecanic, fara niciun haz si fara niciun dumnezeu, si cand ajunsesem pe la locuintele lacustre mi-am dat seama ca nu mai stiu si am inventat fara sa-mi dau seama o continuare cu cizmele lui cutremuratoare, caci e cutremur acum si cizmele alea cutremura pamantul pana la descompunere. Materia urla in poezia mea, dar cui sa-i mai pese de ea?
Daca cerul e, prin absurd, o alta versiune a lumii noastre, cu alti timpi si alte legi, pamantul acolo e albastru si apele sunt maro. Iar muntii, muntii sunt de-un alburiu transparent, asa ca norii.
M-a trezit mama cu un telefon, altfel poate ca n-as mai fi venit la serviciu azi, poate as fi zis ca am murit, caci intrasem in graba intr-un metrou, ma prinsese un barbat mishto kiar cand se inchideau usile, altfel l-as fi ratat, si o prescolara cu fatza ciudata, ce se stramba la mine urat, imi ghicea viitoru. Mi-a zis si de cariera si de inima, era de bine, foarte de bine, apoi a adaugat: “pacat ca esti moarta!” si a plecat. M-am luat dupa ea, alergam desculta cu ea, cu ma-sa si cu sora-sa pe un trotuar din orasul in care m-am nascut. Si ne-am pierdut una de alta, drumul continua, dar iata-ma din nou in lumea mea, vie si nevatamata.
Si foarte foarte foarte revoltata pe toti cei care habar n-au ce inseamna postul din sectorul public pe care il ocupa. Asta nu inseamna ca mi-am pierdut revolta asta cand vine vorba de cei care habar n-au ce inseamna postul din sectorul privat pe care il ocupa. Da, n-oi sti eu care mi-e locul si n-oi sta in banca mea, dar ziceti si voi ca e de vina varsta si sper sa nu ajung atat de sarita de pe fix incat sa vreau sa fac politica, nu de alta, dar de scris incepe sa mi se ia din ce in ce mai mult. Pana intr-o zi in care voi hatari sa scriu pentru mine si atat. A, si pentru cititori, evident, dar nu pentru salariu.
explicatia, data viitoare!
Completat sub: r Uncategorized
