Sunt intamplari in fata carora ramai fara cuvinte. Sau te doare stomacul. Sau vrei sa fugi departe, cat mai departe. Constransi intre obligatii minore si satisfactii mizerabile, ne taram aiurea pe langa linii de tramvai de la marginea orasului. Fericirea a ramas in centru, asteapta verdele de pe semaforul ala in fata caruia ai timp sa fumezi o tigara intreaga pe trotuar, afumand doamne sesnsibile si barbati indulgenti cu viciile.
Cand nervii se intind in capul tau ca-n propriul lor living incapator, nu mai poti scrie in niciun fel. Atunci scrii aberatii. Si e ciudat ca mereu simti nevoia sa scrii fix atunci.
Ieri seara am vazut Jeux d’enfatnts. Si n-am inteles cum de nu-l vazusem pana atunci.
De fix o saptamana ascult incontinuu, obsesiv, compulsiv, maniac, muzici in franceza, in casti mari de la care ma dor urechile, dar nu conteaza, asta e singurul sacrificiu pe care il fac si care merita.
Sunt zile in care-i intelegi pe toti alcoolici, toti drogatii, toate curvele, toti sinucigasii.
Filed under: Uncategorized
