povestea mea cu si fara televizor

Astazi m-am trezit cu o durere groaznica de cap.

am coborat sa-mi iau tigari din Piata Norilor.

am urcat si mi-am deschis telefonul pe radio…

mi-am facut o cafea tare si mi-am aprins prima tigara…

nu mai stiu ce melodie era la radio… dar smart fm-ul a dat publicitate si m-am dus 5 pasi mai in spate, pe europa fm. ascultam o melodie… si apoi am auzit cuvinte… nu stiu ce despre adelina varciu sau pestritu, ca nici tipul de la radio nu stia prea bine… si am schimbat repede, deja ma luasera nervii, cum naibii sa n-am televizor, sa nu citesc tabloide, dar tot sa aud de fata asta? n-am nimic cu ea, nici nu stiu prea bine cum arata, e doar o reprezentanta a unei categorii: categoria fetelor care vand. or eu sunt din aia carora le e clar ca in romania tre’ sa stai departe de tot ce vinde. dintre aia care nici nu vor sa auda de kestiile care vand bine in romania. la noi e intr-un mare fel: cu cat un produs e mai prost, cu atat vinde mai bine… e total aiurea, face parte din anormalitatea tarii asteia. pentru ca oamenii n-au bun simt, imi spune cineva. clar, daca oamenii, masele, ar avea bun-simt d’asta, nu s-ar mai interesa de cu cine si-a mai tras-o oarecare adelina etc.

si uite cum mi-am dat seama cat de bine mi-e fara televizor. stiu din ce in ce mai multi oameni care traiesc fara. stiu chiar si oameni care, desi inca mai au televizor, au taiat de mult cablul…

eu m-am nascut cu televizorul, am crescut cu televizrul si, cand am capatat eu cat de cat constiinta, l-am dat dracu de televizor. cu mici pauze. sau nu foarte mici.

imi amintesc de cand eram mica: intre masa de pranz si cina, ma uitam la televizor. dupa cina, ma uitam din nou la televizor. intre doua razboaie mondiale invatate pentru teza, mai faceam o pauza sa mai vad ceva la televizor. intre doua carti citite, mai bagam si 1 serial, ca nu se putea altfel.

dar pe atunci parca nu aparusera toate porcariile astea. pe atunci, parca televizorul mai avea un pic de decenta. pe atunci, daca voiam sa dau pe TV5, nu trebuia sa trec pe la capatos, nici pe la diaconescu, nici pe la toate divele. pe atunci, nu erau prea multe dive. si nu prea exista public scarbit. acum… e alta poveste… atunci, aveam scuza orasului mic de provincie care nu-ti ofera mare lucru. apoi, am zis ca nu mai am nicio scuza.

cand am venit in bucuresti, am locuit pentru 3 luni intr-o camera de la mansarda unei vile. si camera nu avea televizor. avea colega de langa, dar mi-am dat seama ca prefer sa stau la povesti cu alte gagici din vila, intr-o camera fara televizor, in care se fuma mult si se bea cafea tare la orice ora.

apoi, ne-am adunat noi cateva fete si ne-am mutat intr-un apartament din tineretului. in camera mea, era un televizor alb-negru (cred!), fara cablu. dar atunci descoperisem deja biblioteca dormitorului de-alaturi si biblioteca de la Litere si televizorul meu era doar un obiect nedorit de decor. Imi amintesc ca l-am deschis o singura data. In ziua aia, murise Laura Stoica.

Cand m-am mutat din nou intr-un apartament cu televizor si cu cablu am inceput din nou sa ma uit. de obicei, ma uitam la televizor in timp ce mancam. trebuia sa stiu ce se petrece-n politica. ma enervam. in fiecare zi se intampla ceva in politca si ceva-ul asta tre’ sa te scoata din sarite. de ce sa vrei sa vezi chestia asta in timpul mesei?

am mai stat in cateva case fara TV: intr-o garsoniera la Universitate, unde am citit mult pentru ca pe atunci obisnuiam sa fac multe nopti albe. intr-o mansarda de mai departe de Militari, unde mi s-a oferit (cu bani) posibilitatea de a avea televizor. Nu, multumesc, e o camera prea mica, abia incap eu si lucrurile care-mi plac. N-am spatiu…

nici anul trecut pe vremea asta nu aveam televizor, desi locuiam intr-o casa in care exista unul. nu ma atragea. dar am recuperat din martie pana la sfarsitul lui august anu’ asta. am vazut tot: politica, dive, talk-show-ri, arestari, sinucideri, inundatii, crime, dezastre, taieri de bugete, greve, aberatii. nu mi-a scapat nimic. nopti intregi m-am uitat la televizor. in direct si-n reluare.

m-am bucurat al naibii de mult cand m-am mutat din garsoniera aia cu televizor. pur si simplu, nu puteam sa-l ignor. era deschis macar pe muzica. era deschis non stop.

in camera mea de acum, televizor nu exista. in nicio camera de-a mea de acum incolo nu va mai exista televizor. si timpul meu e altfel. am timp pentru cartile mele, pentru revistele mele, pentru muzicile de la radio, am timp sa desenez, sa scriu, sa stau la povesti, am timp pentru toate, nimic nu ma mai tine lipita, cu o punga de pop-corn in brate, de un ecran aflat la distanta. nu mai stiu nimic despre politica, nici despre dive, nici despre sindicate, nu stiu nicio stire ieftina care vinde… ascult radio, dar schimb cand e altceva in afara de muzica.

poate ca nu-mi place realitatea mea… sau poate nu-mi place realitatea asa cum ne-o arata mass-media de romania. am uitat sa mentionez: nu citesc ziare… doar reviste… de preferat, nici astea sa nu fie din romania… si alte scrieri, de obicei, fara legaturi prea mari cu realitatea…

septembrie, miercuri… adaptare!

mi s-a atras atentia ca n-am mai scris de mult pe blog. Si parca ieri era aprilie, nu-i asa? Da, cum ti se pare acest sfarsit de mai? Foarte frumos, au inceput sa cada frunzele si sa se poarte uggs, aduce mai degraba a sfarsit de septembrie, auzi? s-a terminat cu vara? gata? hai, ma, ca si-n septembrie e dragut… poti sa te intalnesti in bucuresti cu Pamela Anderson sau cu Herta Muller, dupa intelect, poti sa astepti editia Vogue Paris de 600 de pagini, ca doar asa isi sarbatoresc pe afara revistele aniversarile, mai ales daca se implinesc 90 de ani… ce mai poti sa astepti?

ce-ai asteptat si pana acum…

daca te plictiseste sa astepti pur si simplu, poti sa citesti in timp ce astepti… se poarta biografiile, citesc astazi pe-un blog… da, da, si Jean Paul Gaultier citeste biografii (asta a uitat sa specifice autoarea blogului!)… pana si eu citesc si tot citesc Viata lui Picasso, ca deh… Picasso a trait mult si am mult de citit…

ce-ai mai putea sa faci in septembrie? sa te duci la mall si sa-ti cumperi ceva din colectiile noi, dar cine mai face asta?

sa alergi in parcuri, ca in curand se trece la alergatul pe banda…

sa te trezesti dimineata si sa lenevesti in bucatarie bandu-ti cafeaua in timp ce te uiti pe geam cum se schimba culorile… asta daca ai fascinatia culorilor…

sa lenevesti seara de seara la o terasa sau la alta, cat sa apuci sa-ti iei la revedere de la toate terasele si sa le spui pe la primavara…

sa mergi la teatru…

sa cari hainele de vara din sifonier in debara, asta daca ai debara…

sa pictezi pe-un sevalet de la ikea sambata… si sa-ti deschizi o expozitie in dulapul din baie… de ce acolo? pentru ca poate nici tu nu ai un apartament mare, trebuie sa te poti adapta…

sa-ti cauti niste toale de toamna la preturi mici, asta da chestie, tre sa stii tendintele, restul gandesti cu mintea ta…

si tot mai trebuie… sa-ti reiei legaturile intrerupte… asta a fost ideea mea mareata pentru toamna asta… in cazul meu, ma gandeam sa-mi reiau legaturile cu scoala, ca mi-am adus eu aminte asa intr-o seara (ca a inceput sa se intunece prea devreme si am prea mult timp de gandit!) ca odata visam sa fac parte din lumea intelectuala a urbei… apoi, m-am luat cu altele si mi-am abandonat visurile astea de pustoaica naiva, naiva, cum nu se mai putea de naiva… si uite asa m-am dus azi la o intalnire care nu mi-a placut deloc… m-am intalnit cu birocratia de la Litere, am trecut de vreo doua secretare si tot n-am inteles nimic… o sa ma mai duc si maine… poate inteleg ceva… ca doar nu pot renunta asa, cu una cu doua (secretare) la visul meu de-a intelectualitatea.

altceva? dupa caz, dupa posibilitati si dupa chef, sa faca fiecare ce-o vrea… eu alte idei nu mai am si postul asta l-am scris asa, sa nu zic ca n-am postat si eu nimic in septembrie…