Anul trecut pe vremea asta, cat a trecut de atunci, stateam intinsa pe un coltar in miniatura din piele de ciocolata si mi-era frica sa deschid televizorul pentru ca locuiam singura si-mi menajam psihicul ca sa nu-mi dau peste cap si mai mult somnul, era atat de sus, parca stateam la 7 pe vremea aia sau la 8, memorie de praf de budinca, vedeam de pe geam un spital cu luminile aprinse in fiecare noapte si dimineata ma urcam intr-un autobuz si stateam mereu langa usa, din obisnuinta.
ploua in fiecare dupa-amiaza si tineam geamurile larg deschise, sa miros norii. era atat de sus, la 7 sau la 8, intr-un an se aduna maldare de nostalgie. cartile mele pe rafturile bibliotecii negre. oglinda ovala de pe usa din baie, in care incapeam din cap pana-n picioare si vorbeam cu mine, ce mishto e aici, n-o sa mai plec. era atat de cald acolo, asta-vara, dar respiram cochetarie si-mi ajungea. acolo, am ascultat in secret lady gaga, pe cand il citeam oficial pe kundera. mi-am facut cont pe facebook. am inceput sa scriu un scenariu despre o femeie tanara care nu vrea sa moara niciodata, o porcarie, dar nu conta, eram fericita, beam doi litri de cola pe ora si fumam un pachet de marlboro intr-o noapte. si era bine. desi mi-era rau in fiecare dimineata. imi faceam o cafea si-mi era bine din nou. pe gresia alba din balcon sparsesem o sticla de oja rosu-aprins, design involuntar. tineam in frigider doua sticle si atat.
intarziam mereu la serviciu pentru ca imi placea prea mult sa stau acasa. nicaieri n-am meditat mai mult la mine. niciun alt spatiu nu m-a cuprins mai bine. ca si cum as fi fost o esenta imprastiata intr-o garsoniera-nchiriata. aveam doua dressing(-)uri si nu-mi mai trebuia nimic.
– brb –
Filed under: Uncategorized |
extra-rogVAiv 
Lasă un comentariu